În dulcea lună Mai când iarba-n câmp răsare
Și vesel de plăcere tot sufletul tresare,
Eu singur în mâhnire, în suferinți și chin
Vărs lacrimi de durere și mult amar suspin.

În dulcea lună Mai când tainic luna plină
Și mii de mii de stele pământul însenină
Pe cerul vieții mele s-adună negri nori
Ce-ntunec-al meu suflet și-l umplu de fiori.

În dulcea lună Mai când păsările cântă
Și armonii divine natura toat-încântă
În mine-un glas de jale se plânge disperat
Ca viscolul de iarnă ce urlă-nfricoșat.

În dulcea lună Mai când dulci și calde raze
Din soare se coboară și totul înviază
Eu palid, in tăcere, plec fruntea la pământ
Și-ndrept a mele gânduri spre recele mormânt.

Alte poezii de Iacob Negruzzi.

Iacob Negruzzi (născut la 31 decembrie 1842, Iași, Moldova – decedat la 6 ianuarie 1932, București, România) a fost scriitor, dramaturg, critic literar, jurist, profesor, politician, președinte al Academiei Române.

 Membru fondator al societății Junimea a condus timp de peste 28 de ani revista Convorbiri literare.

Membru titular (1881) al Academiei Române, fiind de mai multe ori vicepreședinte al acestei prestigioase instituții, de două ori conducând-o în calitate de președinte (25 mai 1910 – 25 mai 1913; 6 iunie 1923 – 12 iunie 1926) și secretar general (28 mai 1915 – 6 iunie 1925).

__________________________________

Moartea lui Mihai Eminescu – (Iacob Negruzzi, Convorbiri literare, 1 iulie 1889)

„Mihail Eminescu, iubitul nostru poet, amicul și colaboratorul nostru a murit în 15 iunie, după o lungă suferință, în casa de sănătate a doctorului Șuțu din București, în care se găsea de mai mult timp.

Eminescu a trăit totdeauna în deplină sărăcie, cu toate că era modest și avea trebuințe foarte puține. El, ca un copil, nu știa să întrebuințeze banii ce-i câștiga. Trăind în lungul răstimp al bolii din ajutorul prietenilor și entuziaștilor săi, Camera Deputaților îi votă în anul trecut o mică pensiune după inițiativa scriitorului acestor randuri, iar înmormântarea s-a făcut pe socoteala statului român…”