În fiecare zi ne batem jocDe păsări, de iubire și de mareȘi nu băgăm de seamă că, în locRămâne un deșert de disperare. Ne amăgește lenea unui visPe care-l anulăm cu-o șovăireNe reculegem într-un cerc închisCe nu permite ochilor s-admire. Ne răsucim pe-un așternut posacÎnsingurați în doi, din lașitateMințindu-ne cu guri care prefacÎn zgură sărutările …
![](https://panatiberiu.blog/wp-content/uploads/2019/03/08.03.2019-lebc483dc483.jpg?w=900)