Sonet (Lăsaţi-mă singurătăţii mele) Lăsaţi-mă singurătăţii mele. Mi-albeşte capul, în vârtejul lumii, Pe frunţi de valuri stă cununa spumii, De mult ce se frământă între ele. De visuri inima pustie nu mi-i... Senin mă urc pe-a lor înalte schele, Străbat albastre văi, plutind prin stele, Pământul ducă-şi droaia lui de mùmii! Tihnit, ascult a gândului …

Continuă să citești Sonet (Lăsaţi-mă singurătăţii mele) – de Alexandru Vlahuță

Gligore Fărăţară De-un car de ani mă tot numesc aşa bătrânii brazi pe care-i ţin de neamuri, aghezmuind pe jos, în calea mea, cu lacrimi de răşină de pe ramuri. Când urc pe munte, sus, printre păduri, aud, de sub a crengilor povară, cum mă îndeamnă nevăzute guri: „Rămâi la noi, Gligore Fărăţară.” Dacă mă …

Continuă să citești Gligore Fărăţară – de Andrei Ciurunga