Prin vânturi ce latră,
sui cu pași de piatră,
poteca răsleață:
ce șchioapă și-ngheață,
către stâni de ceață…Arșițe mă coc,
umbra-mi: greu cojoc,
parc-ar fi de foc,
parc-aș duce așa
pe cărarea grea,
veacurile-n ea…

Și așa cum sui,
pieptul muntelui,
un gând ca un cui
mă izbește, șui:
uite turma!… Nu-i!…

Caut-o, de poți,
peste munții toți,
peste munții toți!

Cum mă întărât
după-atât urât,
sângerând, în gât,
se-ntâlnesc de-a valma:
ruga și sudalma…

Prin brazi, prin brădui,
pe poteci haihui,
ochii-mi văd ce nu-i…
Pașii, smulși domol,
calcă parcă-n gol,
peste munți sălhui:
pași ai nimănui,
pași ai nimănui…

Fluieru-n șerpar,
În șerpar de jar,
glas vrea să înjghebe,
munții să-i întrebe…

Printre crengi de sânger,
când diavol, când înger,
cu soarele sânger…
Pârâul: alb țap,
se dă peste cap,
vântul: orb dulău,
se prăvale-n hău,
codru-mbătrânit
pleacă spre-asfințit…

Și-ori pe unde-apuci,
ca niște năluci,
tufe, stânci tresar,
parcă-s oi de jar,
parcă-s oi de jar…

Ochii văd, nu văd…
E-ajun de prăpăd?
Furtună-ncepută?
Ori munții se mută?…

Parcă mii de câni,
de câni de la stâni,
ca ieșiți din piatră,
din hăuri mă latră…

Cum sui, cum nu sui,
unde ochii-mi pui,
un gând ca un cui
mă înjunghie, șui:
uite turma!… Nu-i!…

Caut-o de poți
printre anii hoți,
peste munții toți,
peste munții toți!…

Din antologia „Acești mari poeți mici” alcătuită de Mihai Rădulescu.