Triptic Madrigalesc

7 iunie 2023 – 102 ani de la moartea lui Luca I. Caragiale

Me vint ung vouloir de briser
La tres amoureuse prison
Qui souloit mon cuer debriser
VILLON – Les Lais, II/14 – 16

Când te-am zărit
Întâia oară
Purtai un sweater verde,
Când te-am zărit
Treceai grăbită și tăcută
Prin parcul
Umed și crepuscular,
Purtai un sweater verde,
Și-n ochi
Indiferența
Stranie-a fecioarelor
Surâzătoare și candide
Din magazinele-englezești
Expuse
Prin peroanele de gări
Cosmopolite.

Era în primăvară –
Abia înmuguriseră castanii
Ce păzeau
Aleea netedă
Din parc.
Și cerul era mai palid
Ca o dorință
Moartă și nespovedită.
Treceai ușoară,
Cu păru-n vânt….
Și am rămas
Mirat și trist
În urmă,
Privind cum te stingeai,
În perspectiva
Aleii.

Când te-am zărit
Întâia oară
Purtai un sweater verde
Și-n ochi
Enigma
Surâzătoare și convențională
A pozelor de magazină,
Uitată-n geamantan
După călătorie.
Și-abia târziu –
Târziu, pe o terasă de cazino,
Eu ți-am vorbit….
Pe o terasă luminată
De becuri albe-incandescente
Eu ți-am șoptit
Cuvinte tulburi
De-un farmec trist, banal, uzat,
Și tu le-ai ascultat,
Tăcută,
Surâzătoare și placidă,
Cu pleoapele întredeschise,
Privind la zboru-unei falene –
Și-ai dat din umeri…
Dar am văzut
Cum palpita
Gâtul tău
Alb.

Și noaptea –
Cuvântul umed și înfiorat,
Cu cer întunecat și tragic,
Cu melancolicele șuierări
Ale locomotivelor din gară,
Și cu ecourile vagi,
Inegale
Ale tangoului cântat
De-orchestra de cazino
Ne-adăpostea.
Și pe-o terasă luminată
Ca un decor de comedie,
Eu ți-am răpit, abia târziu,
Pe neașteptate
Și neștiute,
Cu o patetică privire
Și cu un gest sentimental,
Indiferența,
Acalmia
Și strania vrajă
De fecioară
De foileton din magazină.

Pe o terasă din cazino
Eu ți-am vorbit
Abia târziu.
Când am plecat era în toamnă,
Căzuse bruma peste pomii
Din parc,
Și cazinoul luminat
Fusese-nchis.
Era în toamnă, –
Se scuturau încet castanii
De ultimele frunze,
Și se-nsera devreme.

Soseai grăbită pe aleea
Păzită
De castanii despuiați
Ce simulau un dans macabru, –
În ochi purtai
Surâsul veșted
Al renunțărilor eterne,
Și-n vorbe
Indulgențele prescrise
Și consacrate
De eroine din romane.

În parcul gol și ofilit
Mergeam încet,
Eu îți șopteam cuvinte dulci,
Inevitabile și triste,
Și tu le ascultai
Tăcută,
Îngândurată și serioasă…
Și le credeai.

Era târziu când am plecat –
Era în toamnă…
Se-ntuneca cu deznădejdi supreme
Cerul
Crispat, bolnav și-ndurerat,
Și vântul
Cânta prin frunzele uscate
A jale și-a pustiu…

Mergeam încet…
Din când în când cădea o frunză
În clipe largi;
Din când în când un strop de ploaie
Pica pe pleoapă sau pe-obraz;
Din când în când șopteam o vorbă,
Ciudată fără înțeles,
Și ne priveam prin întuneric,
Și-apoi zâmbeam,
Neștiind ce spunem…

Când am plecat era în toamnă…

Poezie publicată în revista literară Flacăra, 1916, nr. 31, 14 mai.

Luca I. Caragiale

Luca I. Caragiale, cunoscut în literatura română ca Luchi sau Luca Ion Caragiale, (născut la 3 iulie 1893, București – decedat la 7 iunie 1921, București) a fost un scriitor și traducător român, care a aparținut deopotrivă atât simbolismului, parnasianismului, cât și literaturii moderniste.

Mai multe informații despre autor vezi la link-ul: https://www.facebook.com/muzeul.ionlucacaragiale/posts/pfbid02ZXsq4emMqyR1CaheG7bB6rNSueCaJwFUuRJSKvwp1kBPeibrqXfsDXxSv3aCJmZml

Vezi și articolul Fotografie UNICAT cu fiul lui Caragiale. Fotografia își spune povestea la Ploiești – la link-ul: https://www.primarph.ro/fotografie-unicat-cu-fiul-lui-caragiale-fotografia-isi-spune-povestea-la-ploiesti/

Despre tânărul autor vezi și articolul „Luchi”, fiul favorit al lui Ion Luca Caragiale – publicat în revista Historia – la link-ul: https://historia.ro/sectiune/portret/luchi-fiul-favorit-al-lui-ion-luca-caragiale-2204525.html

______________________________

Lasă-mi, toamnă, pomii verzi – Margareta Pîslaru