Cel care nu se teme de nimic este mai puternic decât cel de care toată lumea se teme – Friedrich Schiller
Romanță „Pe aceeaşi ulicioară Bate luna în fereşti...” Mihai Eminescu De câte ori pe înserat În târgul mic te-am aşteptat, Când tremurând că n-o să vii Umblam pe străzile pustii?... Se însera – şi-n câte-o poartă Pica domol o floare moartă Ce risipea un stins parfum De liliac sau de salcâm. Prin case albe, cu …
Continuă să citești Romanță – de Miron Radu Paraschivescu
Viaţa noastră oscilează între două contradicţii: datoria de a spune adevărul şi necesitatea de a-l ascunde. - Tudor Arghezi BOIERII În țară, două soiuri de boieri Împart puterea între ele, Boieri de-o zi, boieri de ieri, Stăpânitorii vieții mele, Și unii, și-alții de pripas, Și nu le mai poți da de nas. Unii purced de la …
Continuă să citești BOIERII – de Tudor Arghezi
De-or trece anii... De-or trece anii cum trecură, Ea tot mai mult îmi va plăcé, Pentru că-n toat-a ei făptură E-un „nu ştiu cum" ş-un „nu ştiu ce". M-a fermecat cu vro scânteie Din clipa-n care ne văzum? Deşi nu e decât femeie, E totuşi altfel, „nu ştiu cum". De-aceea una-mi este mie De ar …
Continuă să citești De-or trece anii… – de Mihai Eminescu
Nor de vară Tu, nor de vară, rumen, belşug de-argint şi apă, Ce treci prin slăvi de vis ca o năframă fină, Cum stau trudit şi singur încovoiat pe sapă Şi-mi picură sudoarea şi lacrima în tină, Abate-ţi mersul şi prin acest văzduh o clipă, Cu fulgere şi tunet destramă-te în ploi, Că azi un …
Continuă să citești Nor de vară – de Zaharia Stancu
O regulă te-ndeamnă să nu scrii Decât de bine despre vii, Că lucrurile judecate Trec pentru tine-ntre păcate. Porunca e să rabzi din greu, Că judecata-i a lui Dumnezeu. Tot regula te-ndeamnă să te porţi Sfiios, cuviincios şi cu cei morţi. C-au apăsat, c-au prigonit Stăpânii timpului, trăit În plânsete şi suferinţă, Tu întăreşte-te-n credinţă …
Continuă să citești Viii şi morţii – de Tudor Arghezi
Oameni singuri Pentru oamenii cei singuri pe pământ e cel mai greu,El - mai singur decât tine și tot singuri ea și eu.Oameni singuri, oameni singuri, dați-mi voie să vă strigCă primiți singurătatea ca pe-un ultim val de frig. Nu e nimeni în odaie, numai lucruri care morȘi tumultul de afară și uitarea tuturorȘi la …
Continuă să citești Oameni singuri – de Adrian Păunescu
Bruma de poezie care, de bine, de rău, învăluie acest pământ, emană din toamna veşnică a Creatorului şi dintr-un cer necopt pentru a-şi scutura stelele. - Emil Cioran Frunzele (Elegie de toamnă) Nu mă-ntreba nimic în noaptea asta,Nici cât e ceasul, nici ce gânduri am.Mai bine lasă-mă să-nchid fereastra,Să nu văd frunzele cum cad din ram... Fă …
Continuă să citești Frunzele – de Radu Stanca
Acelei care a plecat Când ai plecat, zâmbind, din casa noastră, Din odăiţa plină de senin, În grabă, ai uitat o floare-n glastră Şi pijamaua ta de crèpe de chine. Sărmana pijama cu flori bizare, În care-ai râs atât, nici nu credea Că va veni o zi amară-n care Ai să ne uiţi, pe mine …
Continuă să citești Acelei care a plecat – de Ion Pribeagu
În miezul verii O fâşie nesfârşită Dintr-o pânză pare calea, Printre holde rătăcită. Toată culmea-i adormită, Toată valea. Liniştea-i deplin stăpână Peste câmpii arşi de soare, Lunca-i goală: la fântână E pustiu; şi nu se-ngână Nicio boare. Numai zumzetul de-albine, Fără-ncepere şi-adaos, Curge-ntruna, parcă vine Din adâncul firii pline De repaos. Şi cât vezi în …
Continuă să citești În miezul verii – de George Coșbuc
- Mi-e foame, dragă mamă; nu e pâne? Mi-e foame, și să știi că am să mor! - Mai rabdă, puiul mamii, până mâne, Că mâne iese plugul în ogor. - Mi-e foame, dragă mamă; nu e pâne? De-amar de vreme tot m-ai amânat... - Mai rabdă, puiul mamii, până mâne, Că mâne vom ieși …
Continuă să citești Pâinea noastră cea de toate zilele – de Ştefan Octavian Iosif
Periegheze 