Dumnezeu Mergând pe străzi, privirea cumpărasedin fiecare lucru câte-o parte:umbrare verzi, brăţări şi chiparoaseca lacrima iubitelor din cartevitrine mari, acoperind cu-atlazurimucegăiala sufletelor slute,şi fărădelegi, şi intrigi, şi pervazuriîn care-au stat idile ne-ncepute.Copil venit din măguri şi viroage,coroanelor copacilor oceaniciîngenuncheau sub ape, să se roage,cu anterie gemene, de panici,Am fost în temple,-n temniţi şi-n spitale,m-au întâlnit …

Continuă să citești Dumnezeu – de Ion Caraion

Zi de vară Linişte. Căldură. Soare.Sălciile plângătoareStau în aer, dormitând.Un viţel în râu s-adapăŞi-o femeie, lângă apă,Spală rufele, cântând. Şi din vale abia vineMurmur slab, ca de albine,Somnoros şi uniform:Râul, strălucind în soare,Ceartă sălciile, careToată ziulica dorm. Sub o salcie bătrânăŞi cu-o carte groasă-n mânăCare-mi ţine de urât,M-am culcat în fân pe spate, -Somnul lin, …

Continuă să citești Zi de vară – de George Topîrceanu

Motto: „Nu trebuie să aşteptăm fericirea ca pe un premiu. Când suntem fericiţi nimeni nu ne premiază.” - Anna de Noailles Amiază paşnică Ce proaspătă mireasmă de cătină, de coajăŞi de polen şi sevă în jur s-a risipit;Copacul, plin de soare, îşi picură-a lui vrajă;Un har divin în parcul imens s-a-nstăpânit. Frunzişurile limpezi par creţe, …

Continuă să citești Amiază paşnică – de Anna de Noailles

Amiază de vară Trece soarele prin mine ca prin geam.Ce mai sunt? Ce mai am?Ce-am rămas?Inima îmi bate, mecanic, ca un ceas. Câte veacuri oare au trecutDe când stau în soare fără gând?Oare-s eu acela de la începutCe-a rămas aicea, ezitând? Sau lumina asta de la soare,Scânteind în ochi ca pe izvoare,Mă petrece înspre negre …

Continuă să citești Amiază de vară – de Demostene Botez

Cântecul cavalerului Am tăiat cu spada noaptea-ntreagă până când în locul zorilor au venit corbii, corbii erau heralzii absurdelor mele victorii risipindu-mi numele urbi et orbi. Spada mi s-a întors înapoi în trecut, a chemat-o arhanghelul Menumorut, braţul îmi cade, capul mi-e greu, dar numărul morţilor creşte mereu. Creşte şi luna cu cele trei vipere …

Continuă să citești Cântecul cavalerului – de Anatol E. Baconsky

Poeții mari ai lumii Poeții mari ai lumii sunt tocmai ca pământul,Bătuți de ploi, de vânturi, sub pașii lor călcați;Ei nu poartă însemne, ei nu au stele-n frunteDar, nevăzute, poartă coroane de-mpărați. Apostoli, vin în vreme cu brațele-ncărcateDe dragoste, de cântec, blândețe și lumină,Presară sori pe lume, trezesc din moarte doruri,Azvârle flori la viață și …

Continuă să citești Poeții mari ai lumii – de Virgil Carianopol

Ce faci tu? Ce faci tu? de-atâta vreme N-am mai rătăcit prin crânguri, N-a-ncercat să te mai cheme Dorul ca să fim iar singuri?.... Haide, fii copil cuminte N-aştepta să vin la tine Să te fac cu rugăminte Să pricepi ce este bine. De-ai şti tu ce farmec dulce E sub teiul singuratic!... Vino, crângu-o …

Continuă să citești Ce faci tu? – de Ion Minulescu

Bruma de poezie care, de bine, de rău, învăluie acest pământ, emană din toamna veşnică a Creatorului şi dintr-un cer necopt pentru a-şi scutura stelele. – Emil Cioran Sonet IV - M-am regăsit. Ce dor mi-era de mine M-am regăsit. Ce dor mi-era de mine, Copilul visător de altădată! Mă simt plutind - privirea mea-nsetată Se pierde-n …

Continuă să citești Sonet IV – M-am regăsit. Ce dor mi-era de mine – de Alexandru Vlahuță