Amiază de vară Trece soarele prin mine ca prin geam.Ce mai sunt? Ce mai am?Ce-am rămas?Inima îmi bate, mecanic, ca un ceas. Câte veacuri oare au trecutDe când stau în soare fără gând?Oare-s eu acela de la începutCe-a rămas aicea, ezitând? Sau lumina asta de la soare,Scânteind în ochi ca pe izvoare,Mă petrece înspre negre …

Continuă să citești Amiază de vară – de Demostene Botez

Cântecul cavalerului Am tăiat cu spada noaptea-ntreagă până când în locul zorilor au venit corbii, corbii erau heralzii absurdelor mele victorii risipindu-mi numele urbi et orbi. Spada mi s-a întors înapoi în trecut, a chemat-o arhanghelul Menumorut, braţul îmi cade, capul mi-e greu, dar numărul morţilor creşte mereu. Creşte şi luna cu cele trei vipere …

Continuă să citești Cântecul cavalerului – de Anatol E. Baconsky

Poeții mari ai lumii Poeții mari ai lumii sunt tocmai ca pământul,Bătuți de ploi, de vânturi, sub pașii lor călcați;Ei nu poartă însemne, ei nu au stele-n frunteDar, nevăzute, poartă coroane de-mpărați. Apostoli, vin în vreme cu brațele-ncărcateDe dragoste, de cântec, blândețe și lumină,Presară sori pe lume, trezesc din moarte doruri,Azvârle flori la viață și …

Continuă să citești Poeții mari ai lumii – de Virgil Carianopol

Ce faci tu? Ce faci tu? de-atâta vreme N-am mai rătăcit prin crânguri, N-a-ncercat să te mai cheme Dorul ca să fim iar singuri?.... Haide, fii copil cuminte N-aştepta să vin la tine Să te fac cu rugăminte Să pricepi ce este bine. De-ai şti tu ce farmec dulce E sub teiul singuratic!... Vino, crângu-o …

Continuă să citești Ce faci tu? – de Ion Minulescu

Bruma de poezie care, de bine, de rău, învăluie acest pământ, emană din toamna veşnică a Creatorului şi dintr-un cer necopt pentru a-şi scutura stelele. – Emil Cioran Sonet IV - M-am regăsit. Ce dor mi-era de mine M-am regăsit. Ce dor mi-era de mine, Copilul visător de altădată! Mă simt plutind - privirea mea-nsetată Se pierde-n …

Continuă să citești Sonet IV – M-am regăsit. Ce dor mi-era de mine – de Alexandru Vlahuță

Romanță „Pe aceeaşi ulicioară Bate luna în fereşti...” Mihai Eminescu De câte ori pe înserat În târgul mic te-am aşteptat,  Când tremurând că n-o să vii Umblam pe străzile pustii?...  Se însera – şi-n câte-o poartă Pica domol o floare moartă Ce risipea un stins parfum De liliac sau de salcâm.  Prin case albe, cu …

Continuă să citești Romanță – de Miron Radu Paraschivescu

De-or trece anii... De-or trece anii cum trecură, Ea tot mai mult îmi va plăcé, Pentru că-n toat-a ei făptură E-un „nu ştiu cum" ş-un „nu ştiu ce". M-a fermecat cu vro scânteie Din clipa-n care ne văzum? Deşi nu e decât femeie, E totuşi altfel, „nu ştiu cum". De-aceea una-mi este mie De ar …

Continuă să citești De-or trece anii… – de Mihai Eminescu

Nor de vară Tu, nor de vară, rumen, belşug de-argint şi apă, Ce treci prin slăvi de vis ca o năframă fină, Cum stau trudit şi singur încovoiat pe sapă Şi-mi picură sudoarea şi lacrima în tină, Abate-ţi mersul şi prin acest văzduh o clipă, Cu fulgere şi tunet destramă-te în ploi, Că azi un …

Continuă să citești Nor de vară – de Zaharia Stancu

Oameni singuri Pentru oamenii cei singuri pe pământ e cel mai greu,El - mai singur decât tine și tot singuri ea și eu.Oameni singuri, oameni singuri, dați-mi voie să vă strigCă primiți singurătatea ca pe-un ultim val de frig. Nu e nimeni în odaie, numai lucruri care morȘi tumultul de afară și uitarea tuturorȘi la …

Continuă să citești Oameni singuri – de Adrian Păunescu

Bruma de poezie care, de bine, de rău, învăluie acest pământ, emană din toamna veşnică a Creatorului şi dintr-un cer necopt pentru a-şi scutura stelele. - Emil Cioran Frunzele (Elegie de toamnă) Nu mă-ntreba nimic în noaptea asta,Nici cât e ceasul, nici ce gânduri am.Mai bine lasă-mă să-nchid fereastra,Să nu văd frunzele cum cad din ram... Fă …

Continuă să citești Frunzele – de Radu Stanca