Cel care nu se teme de nimic este mai puternic decât cel de care toată lumea se teme – Friedrich Schiller
VULPEA LIBERALĂ Vulpea fără-ncetare Striga în gura mare Că de când elefantul peste păduri domneşte Trebile merg la vale şi lumea pătimește. Că este nedreptate Să vă cheltuiască Veniturile toate Pentru masa crăiască. D-acestea elefantul, cât a luat de ştire, Temându-se, cu dreptul, de vreo răzvrătire, Pe iepure la vulpe cu un bilet trimise, O …
Continuă să citești VULPEA LIBERALĂ – de Grigore Alexandrescu
Vara în oraş Se vorbeşte pe şoptite, Glasul parcă ţi se taie, Iar femeia, de pe ceafă, Şi-a strâns coama-n creştet, claie. Stă sub pieptenele greu Ca sub coif, într-adevăr, Când pe spate-şi dă ea capul Cu podoaba grea de păr. Strada caldă, noaptea caldă, Vremea rea se cam abate, Târşâitul de picioare Este o …
Continuă să citești Vara în oraş – de Boris Pasternak
Dumnezeu Mergând pe străzi, privirea cumpărase din fiecare lucru câte-o parte: umbrare verzi, brăţări şi chiparoase ca lacrima iubitelor din carte vitrine mari, acoperind cu-atlazuri mucegăiala sufletelor slute, şi fărădelegi, şi intrigi, şi pervazuri în care-au stat idile ne-ncepute. Copil venit din măguri şi viroage, coroanelor copacilor oceanici îngenuncheau sub ape, să se roage, cu …
Continuă să citești Dumnezeu – de Ion Caraion
Frunză verde de albastru Și-am zis verde de albastru,mă doare un cal măiastru,și-am zis pară de un măr,minciună de adevăr,și-am zis pasăre de pește,descleștare de ce crește,și secundă-am zis de oră,curcubeu de auroră,am zis os de un schelet,am zis hoț de om întreg,și privire-am zis de ochiși că-i boală ce-i deochi.Frunză verde de albastru,mă doare …
Continuă să citești Frunză verde de albastru – de Nichita Stănescu
Amiază de vară Am obosit Şi-acum stăm lungiti pe căpiţele de fân copt. Bolta cerului a devenit prea vastă Şi-acoperă şi hărţi pe care nu le vedem, Privim prelung, De Pe o coastă, pârâul de frunzişuri negre care curge-n fundul văii. Poşta mică pe şoseaua albă, Bate-n prafu-n loc. Dar ajunge până sus şi dincolo …
Continuă să citești Amiază de vară – de Camil Petrescu
Te duci, copilărie... Motto: „Mi-e grea maturitatea, mi-e greu să fiu docil, Aş da orice pe lume să redevin copil.” Zburdam prin curtea plină cu raţe şi găini Trăiau pe-atunci părinţii şi rude şi vecini, Mi le-ai luat pe toate şi-o lacrimă îmi storci, Te duci, copilărie, şi nu te mai întorci. Nu mai există …
Continuă să citești Te duci, copilărie… – de Radu Pietreanu
Oglinda D-asupra patului ce-şi frânge de mult icoana venerată, În apa ei, oglinda râde din răsărit până-n amurg, Şi stă pe zid, mai albă vara şi iarna mai întunecată, Clepsidră-n care nu se vede nisipul clipelor ce curg. Se schimbă tot ce are o formă, dar ea rămâne neschimbată. Şi soarbe gesturile noastre în ochiu-i …
Continuă să citești Oglinda – de Cincinat Pavelescu
Motto: Satira este un fel de oglindă în care, de obicei, fiecare descoperă fața oricărei alte persoane, afară de a lui. - Jonathan Swift Satira Epocei Ca să te-nsori Te-nsori cu plată, Iar ca să mori, E şi mai lată; Ca să trăieşti, Ce cheltueşti?... Ca să boleşti, Cu ce plăteşti? Cum stăm acuma, E …
Continuă să citești Satira Epocei – de Alexandru Macedonski
Numai noaptea Numai noaptea vino, când tăcerea Se loveşte tainic de fereşti, Când mă-nchid ursuz în încăperea Unde stau şi-aştept să te iveşti. Ca un fur ce vrea să-mi intre-n casă, Dar s-a prins în curte, printre vreji, Numai noaptea vino, când se lasă O perdea de plumb pe ochii treji. Fluturând în urma ta …
Continuă să citești Numai noaptea – de Radu Stanca
Vorba aia La numai 15 anişori, Aveam o creştere aleasă. În pension făceam furori, Dar eram tare ruşinoasă. Şi când cu Nicuşor vorbeam, Mi-ardeau obrajii ca văpaia... Ţiu minte, cât de mult roşeam, Când îmi spunea de vorba aia. Într-o duminică, fiind cald Şi cum văzduhul sta să fiarbă, M-am dus la gârlă să mă …
Continuă să citești Vorba aia – de Ion Pribeagu
Periegheze 