IULIE
Călin, jitarul de la sat,
Cu puşca vecinic de-a spinare,
Era pe holde împărat
Şi statul lui n-avea hotare.
În el tot câmpul se-ncredea,
Toţi fluturii şi toată floarea:
Sulfina seara-l adormea
Şi-l deştepta în zori cicoarea.
Odată, deşteptat în zori
De-acel miros de dimineaţă,
Îşi ridică ochii din flori
Şi se uită peste fâneaţă.
Din pricina zilelor calde,
Mărica, zână printre fete,
Se coborâse să se scalde
Ş-acum… se descingea de bete.
Jitarul nostru, năzdrăvan,
Se subţie ca o şopârlă,
Ş-ascuns de-un ciot, de-un bolovan,
Se strecură până la gârlă.
Cuptior, cuptior, câte mai faci
Cu vinovata ta căldură!
Noroc numai că poţi să taci.
Aşa şi eu: streajă la gură.
Jitár (pândar)- Persoană angajată să păzească semănăturile.
Alte poezii de Duiliu Zamfirescu.
Citește poezia E mort poetul – de Duiliu Zamfirescu (la 103 ani de la deces…) – (re)postată pe 4 iunie 2025;
Citește poezia E mort poetul – de Duiliu Zamfirescu (la 102 ani de la deces…) – postată pe 3 iunie 2024;
Citește poezia IULIE – de Duiliu Zamfirescu – postată pe 25 iulie 2023.
Duiliu Zamfirescu (născut la 30 octombrie 1858, Plăginești, Râmnicu-Sărat, Principatele Unite, Țara Românească – decedat la 3 iunie 1922, Agapia, Neamț, România) a fost un scriitor român, membru titular și vicepreședinte al Academiei Române.
Duiliu Zamfirescu – Biografie și memorii
_____________________
Vara de Duiliu Zamfirescu (recită actorul Marius Cornel Nemeș)
Duiliu Zamfirescu – Tănase Scatiu – 1967
Duiliu Zamfirescu – Viața la țară
Lucia Țibuleac – S-aud pâraiele cum curg (versuri de Duiliu Zamfirescu)
O suflet! – de Duiliu Zamfirescu (melodie)

