La 135 de ani de la decesul lui Mihai EMINESCU…

Motto: Eminescu este un Beethoven al graiului românesc. – Tudor Arghezi

Ție

Tudor Arghezi

Ceahlăul e statuia ta…
Luceafărul te aștepta
De veacuri vechi, mai multe sute,
Piscul în creștet, cald, să ți-l sărute.
S-a întâlnit adâncul cu înaltul
Și nu mai scăpărase, din piatra țării, altul.
Fusese noapte-n cerul așternut
Pân’ ai primit botezul de sărut.
Singură luna, sfânta, te-a văzut,
Fecioara scumpă de tristeți și jale
De peste toate dragostele tale.

Ești al pământului tu, doamne, dintre lunci
Ori ai rămas în ceruri ostatec de atunci?

Lui X…

Veronica Micle

Vârful nalt al piramidei ochiul meu abia-l atinge…
Lâng-acest colos de piatră vezi tu cât de mică sânt
Astfel tu-n a cărui minte universul se răsfrânge,
Al tău geniu peste veacuri rămâne-va pe pământ.

Și dorești a mea iubire… Prin iubire pân-la tine
Să ajung și a mea soartă azi de umbra ta s-o leg,
Cum să fac! Când eu micimea îmi cunosc atât de bine,
Când măreața ta ființă poate nici n-o înțeleg.

Geniul tău, planează-n lume! Lasă-mă în prada sorții
Și numai din depărtare când și când să te privesc,
Martora măririi tale să fiu pân-la pragul morții
Și ca pe-o minune-n taină să te-ador, să te slăvesc.

Astfel se stinse în al optulea lustru de viață cel mai mare poet pe care l-a ivit și-l va ivi vreodată, poate, pământul românesc. Ape vor seca în albie și peste locul îngropării sale va răsări pădure sau cetate, și câte o stea va veșteji pe cer în depărtări, până când acest pământ să-și strângă toate sevele și să le ridice în țeava subțire a altui crin de tăria parfumurilor sale. – George Călinescu

Eminescu

Grigore Vieru

La zidirea Soarelui, se știe,
Cerul a muncit o veșnicie.
Noi, muncind întocmai, ne-am ales cu,
Ne-am ales cu domnul Eminescu,
Domnul cel de pasăre măiastră,
Domnul cel de nemurirea noastră
Eminescu.
Suntem în cuvânt și-n toate,
Floare de latinitate
Sub un cer cu stele sudice!
De avem sau nu dreptate,
De avem sau nu dreptate,
Eminescu să ne judece!
Mi-l furară, Doamne, adineauri
Pe înaltul domn cu tot cu lauri.
Mă uscam de dor, în piept cu plânsul,
Nu știam că dor mi-era de dânsul,
Nu știam că doina mi-o furară
Cu străvechea și frumoasa Țară
Eminescu.
Acum am și eu pe lume parte:
Pot îmbrățișa măiastra-ți carte,
Știu că frate-mi ești și-mi ești părinte,
Acum nimeni nu mai poate minte.
Bine ai venit în casa noastră,
Neamule, tu floarea mea albastră
Eminescu.

Suntem în cuvânt și-n toate
Floare de latinitate
Sub un cer cu stele sudice!
De avem sau nu dreptate,
De avem sau nu dreptate,
Eminescu să ne judece!

Pe cât se poate omenește prevedea, literatura poetică română va începe secolul al XX-lea sub auspiciile geniului lui și forma limbei naționale, care și-a găsit în poetul Eminescu cea mai frumoasă înfăptuire până astăzi, va fi punctul de plecare pentru toată dezvoltarea viitoare a veșmântului cugetării românești. – Titu Maiorescu

O călărire în zori

Lui Eminescu tânăr
Nichita Stănescu

Tăcerea se izbește de trunchiuri, se-ncrucișe,
se face depărtare, se face nisip.
Mi-am întors către soare unicul chip,
umerii mei smulg din goană frunzișe.
Câmpul tăindu-l, pe două potcoave
calul meu saltă din lut, fumegând.
Ave, mă-ntorc către tine eu. Ave!
Soarele a izbucnit peste lume strigând.

Tobe de piatră bat, soarele crește,
tăria cu acvile din fața lui se prăbușește
în trepte de aer, sticlește.
Tăcerea se face vânt albăstrui,
pintenul umbrei mi-l crește
în coastele câmpului.

Soarele rupe orizontul în două.
Tăria își năruie sfârșitele-i carcere.
Sulițe-albastre, fără întoarcere,
privirile mi le-azvârl, pe-amândouă,
să-l întâmpine fericite și grave.
Calul meu saltă pe două potcoave.
Ave, maree-a luminilor, ave!

Soarele saltă din lucruri, strigând
clatină muchiile surde și grave.
Sufletul meu îl întâmpină, ave!
Calul meu saltă pe două potcoave
Coama mea blondă arde în vânt.

Cu numele lui magic deschidem toate porțile spiritului. Dar nu e vorba de operele lui Eminescu, de cultura lui, de proiectele lui, de variantele lui, de comorile plutonice reținute sau sistemele de filozofie posibile, e vorba de tot; de spectacolul acesta extraordinar pe care ți-l dă o conștiință de cultură deschisă către tot. – Constantin Noica

Statuie la marginea mării 

Nina Cassian

De câte ori spre țãrm mã duce timpul, 
cadența ta o întâlnesc, Mihai, 
trecută mãrii-n care te visai 
continuat, ca în eternitate. 
Aud cum gongul tâmplei tale bate 
ca tâmpla stelei prime în amurg 
și mai aud ce dureroase plâng 
silabele ce-ți radiarã nimbul. 

Acestei vrãji pe care o dezlegi 
mã plec, cu gest de creangã, ca o sclavã 
și, lângã valuri singure și reci, 
aștept a Poeziei orã gravã 
când marea cu explozii sculpturale 
așeazã-n noapte busturile tale. 

Ne întoarcem mereu la Eminescu, pentru că poezia lui nu s-a învechit. (…) Cred că se înșală cei care judecă poezia și proza lui Eminescu în funcție de tendințele lui naționaliste și tradiționaliste (…) cei care văd în Eminescu strămoșul xenofobiei românești ori nu știu să citească, ori nu citesc ce trebuie. – Eugen Simion

Dor de Eminescu

Adrian Păunescu

P. S.: Selecția reprezintă doar opțiunea mea. Din mult mai multele poezii, am ales câteva dintre cele mai cunoscute creații poetice dedicate lui Mihai Eminescu.

Tiberiu M. Pană

_____________________________________

Ascultă vocea lui Tudor Arghezi – Despre Eminescu (înregistrare din 1957)

Doina şi Ion Aldea Teodorovici – Eminescu (Cerbul de Aur – 1992)

Adrian Pintea – Odă (în metru antic) şi Scrisoarea III

Mihai Eminescu – Poezii

Alexandru Zărnescu – Dor de Eminescu (recită Adrian Păunescu – Cenaclul Flacăra)

Poezii de Mihai Eminescu în interpretarea unor mari actori români (@Arhiva TVR)

Poezii de Mihai Eminescu în rostirea unor îndrăgiţi actori (@Arhiva TVR)

Marin Sorescu – Trebuiau să poarte un nume