Frunză verde de albastru – de Nichita Stănescu

Frunză verde de albastru Și-am zis verde de albastru,mă doare un cal măiastru,și-am zis pară de un măr,minciună de adevăr,și-am zis pasăre de pește,descleștare de ce crește,și secundă-am zis de oră,curcubeu de auroră,am zis os de un schelet,am zis hoț de om întreg,și privire-am zis de ochiși că-i boală ce-i deochi.Frunză verde de albastru,mă doare …

Continuă să citești Frunză verde de albastru – de Nichita Stănescu

Amiază de vară – de Camil Petrescu

Amiază de vară Am obosit Şi-acum stăm lungiti pe căpiţele de fân copt. Bolta cerului a devenit prea vastă Şi-acoperă şi hărţi pe care nu le vedem, Privim prelung, De Pe o coastă, pârâul de frunzişuri negre care curge-n fundul văii. Poşta mică pe şoseaua albă, Bate-n prafu-n loc. Dar ajunge până sus şi dincolo …

Continuă să citești Amiază de vară – de Camil Petrescu