Non omnis moriar٭

La mormântul lui Timotei Cipariu

Clădit-au grecii doară cetăți de fală pline
Și temple mari și ziduri ciclopice-au zidit,
Dar toată măiestria clădirilor eline,
Columnele de marmur și templele divine,
De mult s-au năruit.

Trăiesc numai imagini, hrănite de-amintirea
Condeiului istoric, ca vis numai trăiesc:
Dar cine poate zice că le-a pierit mărirea?
Ce cap va fi-ndărătnic să nege nemurirea
Poporului grecesc?

Nu murii țin pe-o gintă, căci murii pot să cadă;
Nu oamenii fac neamul, căci ei se nasc și mor:
Bărbații numai poartă putere și dovadă,
Dar nu prin fier și lance, ei nu înving prin spadă,
Ci-nving cu mintea lor.

Se nasc, având în suflet mari, nobile destinuri;
Trăiesc, ca să creeze, și trec ca niște regi.
Umplând a lumii goluri, golind a mării plinuri,
Ei mor deplânși de-o gintă și, chiar să moară-n chinuri.
Nicicând nu mor întregi!

Aceia sunt bărbații, cari pot s-alunge norii
Națiunilor uitate prin noapte și sub fier,
Bărbați superbi cari poartă menirile-Aurorii,
Au larg avânt de vultur și-n șir, ca și cocorii,
Ei fură foc din cer.

Oh, sfânt și nalt e darul, când ori la care neamuri
Trăiesc bărbați cu suflet, cum nouă ne-a trăit
Cipariu, căruntul duce, purtând a limbii flamuri,
Cătând să lămurească prin vii și mândre lamuri
Un grai îmbătrânit.

Căci l-a trimis Geniul luminii să-și unească
Puterea cu-ale altor bărbați cu suflet plin:
Să caute și să afle, să frângă-a lumii mască,
Întregi să ne redeie și iar să ne renască
Prin grai de la Quirin.

Și-acum răsună tonuri lugubre-n tot de-a latul
Pământurilor unde un grai găsești și-un port,
Că varsă lacrimi șipot tot colțul și tot satul,
Că gem la groapă flamuri cernite, ca bărbatul
Națiunii doarme mort!

Gândirea lui, aprinsă de-a neamului iubire,
Azi doarme-n glii și doarme întreg avântul lui!
Cipariu, care cată prin veacuri de-amintire
O limbă românească și-a limbii noastre fire,
Cipariu de-acum nu-i!

E mort Cipariu? Voi spuneți că-i mort? Dar oare poate
Să moară omul care dă vieți, care-i trimis?
Nu-i mort! În mii de piepturi, în piepturile toate,
Trăiește el de-a pururi; nici moartea nu ni-l scoate
Din piept, unde ni-e scris!

Trei scânduri și-o movilă de glii nu pot s-ascundă
Pe-un om iubit de-o lume, pe-un om de fapte mari!
Un neam întreg, ce plânge, stă gata să răspundă
Că-n veac va recunoaște cu-o inimă profundă
Pe marele Cipariu!

Timotei Cipariu (născut pe 21 februarie 1805, Pănade, plasa Hususău, comitatul Târnava-Mică – decedat pe 3 septembrie 1887, Blaj) a fost un erudit român transilvănean, revoluționar pașoptist, politician în Transilvania, cleric greco-catolic, membru fondator al Academiei Române, primul vicepreședinte, apoi președintele Asociației Transilvane pentru Literatura Română și Cultura Poporului Român, lingvist, istoric, teolog, pedagog și orientalist, „părintele filologiei române”, poliglot (cunoștea circa 15 limbi).

Alte poezii ale lui Coșbuc, nepublicate în volum.

Monumentul funerar al lui Timotei Cipariu din micul cimitir aflat în curtea „Bisericuței grecilor” din Blaj.

---

٭ Locuțiunea latină Non omnis moriar (Horațiu, Ode, III, 30, 6) înseamnă, în traducere ad-literam, Nu voi muri cu totul.

Expresia integrală din Oda lui Horațiu este următoarea: „Non omnis moriar multaque pars mei/ Vitabit Libitinam” („Nu voi muri de tot și o parte din mine va ocoli moartea”).

Alexandros Nikolaidis – Non Omnis Moriar (Epic Cinematic Orchestral Music)