Sărută-mă

Sărută-mi ochii grei de-atâta plâns,
Doar sărutarea ta ar fi în stare
Să stingă focul rău ce i-a cuprins,
Să-i umple de iubire și de soare.

Sărută-mi gura, buzele-ncleștate
Ce vorba și surâsul și-au pierdut.
Iți vor zâmbi din nou înseninate
Și-ndrăgostite ca și la-nceput.

Sărută-mi fruntea, gândurile rele
Și toate îndoielile-or să moară,
În loc vor naște visurile mele
De viață nouă și de primăvară.

Din volumul Inedite.

Ultimul sărut

Buzele tale scumpe-n astă seară
inima tristă mi-au pecetluit,
ca dragostea, ce-acolo a-înflorit,
cât vei fi de departe să nu moară

Și toate câte vieții i-am furat,
cu lacoma și-nfrigurata mână
(orice-ar veni de-acuma), să rămână
ca-n clipa asta bun și nentinat.

Buzele tale triste mă rugară
– pecetluindu-mi inima, tăcute –
să nu las amintirile să moară
când numai ele n-or mai fi trecute.

Alte poezii de Magda Isanos

Magda Isanos (născută la 17 aprilie 1916, Iași – decedată la 17 noiembrie 1944, București) a fost o avocată, poetă, prozatoare și publicistă română.

S-a născut la Iași, ca fiică a lui Mihai Isanos și a Elisabetei (născută Bălan), doctori în medicină. A urmat școala primară la Costiujeni, spital unde lucrau părinții ei, în apropiere de Chișinău, iar liceul la Școala eparhială de fete din Chișinău. A studiat la Iași (1934-1938) dreptul și filozofia; licențiată în drept, a profesat scurt timp avocatura la Iași.

Debutează în 1932, cu versuri în revista „Licurici” a Liceului de băieți „Bogdan Petriceicu Hașdeu” din Chișinău.

Vezi AICI și videoclipul: Magda Isanos – 76 de ani de la moarte.

________________________________

Magda Isanos – Murim ca mâine

E-așa de trist să cugeți că-ntr-o zi,
poate chiar mâine, pomii de pe-alee
acolo unde-i vezi or să mai stee
voioși, în vreme ce vom putrezi.

Atâta soare, Doamne,-atâta soare
o să mai fie-n lume după noi;
cortegii de-anotimpuri și de ploi,
cu păr din care șiruie răcoare

Și iarba asta o să mai răsară,
iar luna tot așa o să se plece,
mirată, peste apa care trece-
noi singuri n-o să fim a doua oară.

Și-mi pare-așa ciudat că se mai poate
găsi atâta vreme pentru ură,
când viața e de-abia o picătură
între minutu-acesta care bate

și celălalt – și-mi pare nențeles
și trist că nu privim la cer mai des,
că nu culegem flori și nu zâmbim,
noi, care-așa de repede murim.

Murim… ca mâine, Magda Isanos