Actualizat: Motelul Capela din Râmnicu Vâlcea e deja istorie! Să vedem ce-o să apară în loc. Și – mai ales – pentru cine!

15.01.2021 Motel CAPELA1

Scurt pe 2 și 1/4: Reiau și actualizez un articol publicat pe 30 septembrie 2020, în condițiile în care s-a trecut la demolarea efectivă a Motelului aflat pe dealul Capela din Râmnicu Vâlcea. O fac pentru a ne aminti care au fost ițele de care s-a… tras în această afacere, cine se află la timonă (vorba vine, că „afacerea” este la… înălțime!).

Dar și pentru a face un apel public la fragila majoritate din Consiliul local al municipiului (12 din cei 23 de consilieri), formată din consilieri PNL (9 la număr) și USR-PLUS (3 bucăți), care s-au angajat în campanie că se vor pune de-a curmezișul… intereselor personale ale primarului GUTĂU Mircia și a celor din ceata lui de descurcăreți imobiliari. Un astfel de prilej îl reprezintă situația parcării din fața acestui (fost) complex hotelier / Motel, despre care – așa cum se va vedea mai jos – însuși primarele GUTĂU declara că face parte din domeniul public al municipiului Râmnicu Vâlcea. Între timp, cine mai știe, poate că s-o fi… răzgândit! Motiv pentru care se impune să se afle care este statutul actual al acelui imobil, iar cei mai în măsură să o facă sunt tocmai… CONSILIERII LOCALI, administratorii / garanții menținerii intacte a acestui fel de proprietate publică! Dacă de la ultimele alegeri locale s-o fi schimbat ceva în mentalul colectiv al acestei majorități! Sau, dacă ea mai există!

Fuse, fuse și… se duse!

Pe 19 ianuarie 2019, pe pagina mea de facebook, am dat publicității câteva FOTOGRAFII, făcute în acea zi în incinta Motelului de pe dealul CAPELA din Râmnicu Vâlcea. Care înfățișau starea dezastruoasă în care ajunsese Complexul Hotelier CAPELA (Motelul).

Falimentat de o (pseudo)societate intrată ea însăși în faliment, vândut la începutul anului 2018, Motelul a fost achiziționat (după repetate… licitații ratate!) de un SRL care are afaceri în imobiliare, telecomunicații și turism, SC XAVITEL SRL, deținut de un om de afaceri din Berbești.

În februarie 2018, Sergiu Andronie, unul dintre directorii societății câștigătoare, declara optimist: Vom investi masiv și în maximum 3 ani îl vom transforma într-un complex de 4 sau 5 stele. Era păcat ca un astfel de obiectiv să rămână în paragină și să se aleagă praful de el” (apud Eveniment vâlcean).
Cei „maximum” 3 ani s-au dus cam… toți! Și de declarațiile aburitoare ale celor interesați – doar de trecerea zadarnică a timpului – s-a ales doar praful. Contându-se pe faptul că peste ele se va așterne doar… uitarea! Scrisă și ea în legile omenești!
Și nu s-a „mișcat” nimic în bine la motelul Capela! Dimpotrivă, așa cum vom vedea mai jos!
Bijuteria de odinioară a ajuns într-o stare de plâns! Care se înrăutățește cu fiecare zi care trece.

Le-am repostat la începutul acestui an (2020, n. n.), însoțindu-le de  următorul TEXT:

A mai trecut încă un an și nu s-a întâmplat NIMIC!
MOTELUL DE PE DEALUL CAPELA ARATĂ LA FEL. O RUINĂ CARE AȘTEAPTĂ VREMURI MAI BUNE (VORBA VINE!), PENTRU CA ADEVĂRAȚII CUMPĂRĂTORI SĂ POATĂ IEȘI LA IVEALĂ!

PRIVIȚI și vă MINUNAȚI… DACĂ NE-AM MAI PUTEA „MINUNA” DE CEVA ÎN RÂMNICU VÂLCEA!
DACĂ NU SE REALIZEAZĂ AGREGAREA TUTUROR CELOR CARE SE CONSIDERĂ ÎN OPOZIȚIE FAȚĂ DE ACTUALA ADMINISTRAȚIE PUBLICĂ LOCALĂ, SE ALEGE PRAFUL DE TOATE ȘI DE TOT.
ESTE O ȘANSĂ CĂREIA NU TREBUIE SĂ I SE DEA CU PICIORUL. TRENUL ĂSTA NU TRECE DE DOUĂ ORI PRIN… GARA NOASTRĂ MICĂ (ȘI URÂTĂ)!

Dar nu a fost să fie așa! Iar șansa de a-l urni pe GUTĂU din fotoliul de primar al Râmnicului s-a dus, ca și cum n-ar fi fost! Iar perdanții de pe dreapta eșichierului politic vâlcean, după un asemenea pocinog – în loc să se retragă din politică și să mediteze în pustie – se proclamă învingători…  Și o țin într-o petrecere, în loc să pună de un parastas! Parcă le-ar fi luat cineva mințile! Ca la noi, la nimenea!

Dacă nu ar fi real / Ar mai fi ceva pe deal…

A fost odată ca niciodată… Și acum este mai mult decât sigur că… n-o să mai fie! Motelul CAPELA din Râmnicu Vâlcea (alcătuit din motel cu 2 etaje, cuprinzând 50 camere, restaurant, bar de zi, bucătărie, magazie, centrală termică etc.), are doar… TRECUT! Viitorul nu-i mai întinde cu generozitate mâna fostei „perle” a turismului vâlcean! Nu-l mai privește cu speranța reînvierii a ceea ce era prin anii 70-80 ai secolului trecut. Timpul o să cearnă cu uitare peste amintirile nostalgicilor acelor vremuri. Alți „întreprinzători”, cu dare și iuțeală de mână, o să-l pună la pământ. La propriu. Și-n locul său o să se ridice impozantele așezăminte de „recreere și agrement” ale noilor stăpâni ai timpului și locului în care trăim. Beneficiari ai voturilor unor orășeni de conjunctură, lipsiți de cele mai elementare așteptări datorate acestei… neonorate poziții.

Inaugurat în 1971, având o frumoasă grădină de vară și un spațiu adiacent dotat cu căsuțe din lemn, Motelul CAPELA a avut anii săi de glorie în perioada de sfârșit a comunismului. Atunci când, oamenii muncii de aici sau de aiurea, își puteau oferi – în limita posibilităților financiare – și asemenea momente de relaxare. Mai ales primăvara – vara – toamna, atunci când puteau să profite de locurile de pe terasă, care oferea o frumoasă priveliște spre partea de est a Râmnicului. Loc în care a poposit, spre dulcea tihnă a răsăritului de soare care-ți bătea-n fereastră, toată floarea cea vestită a actorimii, sportivimii și cântăcioșilor timpului. Nu mai vorbim de delegațiile formate din tot felul de specialiști, oameni veniți cu treabă sau aflați doar în trecere prin Vâlcea.

Iată câteva IMAGINI din acele vremuri pline de… clienți! Și o tolbă doldora de amintiri frumoase!

Image result for motelul capela din vâlcea

Image result for motelul capela din vâlcea

Image result for motelul capela din vâlcea

Image result for motelul capela din vâlcea

Image result for motelul capela din vâlcea

Image result for motelul capela din vâlcea

Image result for motelul capela din vâlcea

Image result for motelul capela din vâlcea

Image result for motelul capela din vâlcea

Fără să mai facem in extenso istoricul convulsiilor prin care a trecut Motelul în perioada postdecembristă, (cum s-a întâmplat cam cu tot ce se edificase cu multă trudă de către români, în deceniile de dinainte de loviluție), trebuie să spunem că soarta nu i-a surâs de niciun fel. Ca urmare a aplicării… metodei MEBO, care s-a dovedit a fi păguboasă pentru aproape toți noii „proprietari”, a ajuns în proprietatea unora dintre cei care lucrau în branșă. Și a trecut dintr-o mână în alta, până când a ajuns fix acolo unde… nu trebuia!

Anii au trecut în goană, standardele de calitate au scăzut, pretențiile au crescut, clientela s-a subțiat. Încet încet, apăruse concurența, cu o ofertă mai bună, cu spații modernizate și situată mai la… îndemână.

Ajuns pe mâna unei caricaturi de… „întreprinzător”, Motelul a intrat în declin, culminând cu închiderea sa în anul 2014. „Patronul” care l-a pus pe butuci, a fost arestat, condamnat și închis. Iar Motelul a devenit adăpost pentru lumpenul zonei, loc de furăciune și incendii fără număr. Lăsat de izbeliște, scos la licitație în mod repetat, pentru recuperarea de către creditorii fostului patron a unor împrumuturi nerambursate, Motelul nu a fost adjudecat la nici una dintre aceste numeroase „strigări” publice, deși prețul de vânzare îi era scăzut de fiecare dată.

Pădure, pădure dragă / Cu GUTĂU nu e de șagă! 

Animat de dorința de a pune mâna pe oarece suprafață împădurită de pe dealul Capela, (doar pentru binele nostru, al vâlcenilor, nu vă gândiți la altceva, Doamne ferește…), GUTĂU a făcut mai mult decât era omenește posibil, pentru a-și împlini și această neînsemnată… pohtă. A încercat s-o facă prin anii 2008-2009, înainte de a fi înhățat de poteră pentru alte „binefaceri” pe care ni le toot introducea cu forța pe gât, dar nu i-a ieșit. Redevenit preamarele urbei din 2016, GUTĂU a stat cu ochii pupăzați pe zonă. Periodic, în funcție de derularea evenimentelor, exprima opinii optimiste despre ce se mai întâmpla acolo. Așa cum a făcut-o și la conferința de presă din luna ianuarie 2018, după ce s-a aflat că ar exista un cumpărător pentru Motelul de pe Capela: „Sunt bucuros şi că motelul de pe Capela a fost achiziţionat şi deja se interesează pentru modernizare şi se va schimba înfăţişarea din zona respectivă”.

Astfel am aflat că „Motelul a fost scos la licitație de către o bancă la care firma avea datorii şi i-a găsit un cumpărător la jumătatea lunii februarie a acestui an (2018, n. n.)! În doi ani va ajunge de 4 sau 5 stele! Noul proprietar al Complexului Hotelier Capela este firma vâlceană Xavitel, care mai are afaceri în telecomunicații şi în turism.” Din presa timpului aflam că dl Sergiu Andronie, director general executiv al firmei care-l cumărase, a confirmat această achiziție și intențiile pe care noul proprietar le avea în zonă: „Este adevărat, firma noastră a achiziționat Complexul Hotelier Capela, lucru de care suntem mândri, având în vedere istoria sa. Vom investi masiv şi în maximum trei ani îl vom transforma într-un complex de patru sau cinci stele. Era păcat ca un astfel de obiectiv să rămână în paragină şi să se aleagă praful de el.

Un alt ziar local, ARENA VÂLCEANĂ, încerca să ofere un surplus de informație, pentru a contribui la lămurirea dedesubturilor acestei „misterioase” achiziții, atunci când scria: „Un om de afaceri din oraș a cumpărat motelul Capela…  Este vorba despre patronul SC Ivex SRL, (firmă care activează în Râmnic din anul 1995, având ca obiect de activitate „Reparații de calculatoare, de articole personale și de uz gospodăresc”, n. n.),  care se presupune că ar face parte din cercul de apropiați ai edilului PER. De altfel, în ultimele luni, Primăria Râmnicului a făcut cumpărări directe de la societatea sa, în valoare de câteva miliarde. Una dintre ultimele achiziții… s-a pus în scenă în luna decembrie 2017, când municipalitatea a apelat la Ivex SRL pentru execuția de vopsire și de reparații pe holurile și la sălile de clasă de la Colegiul de Silvicultură (actualul Liceu forestier din Râmnicu Vâlcea, n. n.). Pentru efortul depus, firma a primit peste 2,8 miliarde de lei vechi, fără TVA (sublinierile din text ne aparțin, n. n.).” Informație a cărei veridicitate nu a fost contestată public de către vreuna din părțile interesate. Ulterior, s-a dovedit că aceasta era o pistă greșită, referitoare la identitatea firmei și a persoanei cumpărătoare. Dar știți cum este cu… gura lumii, nici tot pământul de pe dealul Capela nu poate să o astupe!

Baiul nu-i atât de mare / Până aflăm de o… parcare!

Prin martie 2017, întrebat despre eventuala sa intenție de a achiziționa acest obiectiv, așa cum umbla vorba prin târg despre… vecinul GUTĂU Mircia, acesta a declarat că nu a avut/ are o asemenea dorință, că știa că s-a umplut orașul de astfel de zvonuri, care nu au nicio bază reală. A mai spus că s-ar bucura „enorm” dacă l-ar cumpăra cineva, scăpând un porumbel care – așa cum o să vedem puțin mai jos – ne trece acum prin fața ochilor: „Din punctul meu de vedere, acolo, trebuie ras totul și construit de la zero. Poziția este extraordinară. PARCAREA (900 de mp) am câștigat-o noi, (UAT Rm. Vâlcea, n. n.) definitiv, în instanță și sigur că am pune-o la dispoziția oricărui investitor”!

Încă din 9 octombrie 2016, într-un alt material apărut în ziarul Vocea Vâlciila acest subiect, GUTĂU Mircia declarase: Vom sprijini orice investitor care preia motelul Capela. Primăria Râmnicu Vâlcea deține parcarea din fața motelului. Dacă vine un investitor acolo, noi vom găsi soluția de a le preda parcarea…. M-aș bucura sincer ca cineva să preia locația. E păcat. Motelul Capela este unul dintre simbolurile orașului nostru.” 

Păi, atunci, Mircică, te-ntrebăm direct: dacă parcarea din fața Motelului este a noastră, a vâlcenilor, cum te lăudai cu emfază prin 2016-2017, DE CE ați permis AMPLASAREA PE DOMENIUL PUBLIC AL MUNICIPIULUI – DE CĂTRE ALȚII, CARE NU AU NICIUN DREPT – A UNOR PANOTAJE PRIN CARE SE INTERZICE ACCESUL VÂLCENILOR ÎN ACEA PARCARE!? De ce ați închis-o accesului public pentru vâlcenii care urcă pe Capela cu mașina până la motel!? Pentru că mai sus, până la cumpăna apelor, doar dl Paraschiv Doru… patronul de la O.K. o poate face cu mașinile!?

Să se facă acum primarul că nu știe despre ce este vorba, sau autoritățile locale nu au cunoștință despre această manoperă!? Poate că i-au „dăruit-o” pe șustache proprietarului terenului de sub Motel, așa cum se lăuda GUTĂU că se va întâmpla…

Sau această „donație” reprezintă un fel de CONTRIBUȚIE COLECTIVĂ – a noastră, a vâlcenilor – LA ALTĂ… BIȘNIȚĂREALĂ „PRIVATĂ”!?

08.02.2020 MOTEL ParcareParcarea care deservea clientela Motelului, acum este închisă accesului public; deși face parte din domeniul public al municipalității, fiind „administrată” de Consiliul Local,  în zonă există panotare care avertizează curioșii că este… PROPRIETATE PRIVATĂ!

08.02.2020 MOTEL_2

Chiar s-a ținut de cuvânt! / A pus totul la… pământ!

Mai aflam din presăMotelul, (care aparținuse falimentarei SC Batroscom SA), a fost adjudecat pentru o sumă de 4,2 milioane de lei, din care valoarea construcției ar fi reprezentat doar 500.000 de lei, restul sumei plătindu-se pentru teren (în suprafaţă de 8.844 mp). Cumpărător a fost SC XAVITEL SRL, aparținând omului de afaceri Marius Octavian Luță (vezi  FOTO). Vezi și poziția 252 din ANUNȚUL din 05.02.2019 al Direcției Economico Financiare din cadrul Primăriei Municipiului Râmnicu Vâlcea.

Noul apropitar al terenului pe care se afla Motelul Capelaproprietar xavitel lutaSursa foto

SC XAVITEL SRL care are ca obiect de activitate Comerț cu amănuntul al echipamentului pentru telecomunicații în magazine specializate, a fost înființată în anul 2005; în 2018 a avut  o cifră de afaceri de 50, 8 milioane de lei, o creștere de 35% față de anul anterior,  o marjă de profit de 11,7% (a funcționat în acel an cu 227 de angajați). Este și dezvoltator imobiliar și distribuitor autorizat al serviciilor Orange în România.

Speranțele vâlcenilor că „perla” orașului lor o să fie readusă la viață au fost de scurtă durată. Din Ziarul de Vâlcea aflam pe 13 martie 2019, că reprezentanții firmeiau depus la Primăria Râmnicului cererea de demolare a imobilului, fiind eliberat certificatul de urbanism nr. 272/2019 pentru SC Xavitel Business SRL, pentru vechiul motel, situat pe Aleea Castanilor nr. 19.”

Certificatul de urbanism nr. 272 din 28 februarie 2019, eliberat de Primăria municipiului Rm. Vâlcea, pentru „desființarea imobilului existent și a construcțiilor anexă”, aflate pe Aleea Castanilor nr. 19. Adică ACTUL prin care s-a aprobat PUNEREA LA PĂMÂNT A MOTELULUI CAPELA. Pentru a lăsa cale liberă, fericiților „asociați”, pentru realizarea noilor lor planuri (i)edilitare!

272 28/02/2019 SC XAVITEL BUSINESS SRL prin Luță Marius Constantin alee Castanilor nr. 19 Desființare imobil existent și construcții anexă

FIRMA SC XAVITEL BUSINESS SRL a fost înființată în anul 2017, are sediul social în municipiul… PITEȘTI; în anul 2018 avea un număr de 10 angajați (în creștere față de 2017, când avea doar 7 salariați).

„Povestea” de amoare pentru dreptul de proprietate asupra Motelului Capela s-a mutat din nou pe ulița justiției, avându-i ca părți pe Minea Nicolae și SC Xavitel Business SRL, în Dosarul nr. 2749/288/2018, care s-a aflat pe rolul Judecătoriei Rm. Vâlcea. În care, petentul Minea a formulat o plângere împotriva încheierii de carte funciară. Părțile aflându-se față în față și în cauza cu nr. 2575/288/2018 (pierdută de petent în prima instanță). Împotriva acestei soluții dl Minea N. a declarat APEL, judecat de către Tribunalul Vâlcea (soluționat pe 10 octombrie 2019, prin anularea cererii de apel ca „netimbrată”).

Să fie bine sau rău / Ce-a previzionat GUTĂU!?

Câtă (pre)viziune a dovedit, din nou, preamarele GUTĂU MIRCIA!

Cum a realizat EL ce ar trebui să facă viitorul apropitar al imobilului (adică… să dărâme Motelul și spațiile aferente!)!

Sursa foto

Și cum și-a manifestat tot EL disponibilitatea de a-i pune acestuia la dispoziție – cu generozitatea și în spiritul de întrajutorare care-l caracterizează, când este vorba de… investitori absolut… dezinteresați (!) – și terenul de vreo 900 de metri pătrați, care aparține domeniului public al municipiului Râmnicu Vâlcea, pe care s-a aflat parcarea fostului MOTEL CAPELA

Cum să renunți la un asemenea OM!? Care se gândește permanent, ca nimeni altul, ca să le fie doar lor bine! Mușcând cu toată dantura – și cu o nedisimulată poftă –  din ceea ce era odată bunul întregului popor muncitor! Când n-a putut s-o facă personal, ajutându-i pe alții să nu-și rupă colții în acțiunea de prăduire a avutului boborului truditor!

Trebuie stat în continuare cu ochii pe ei, pentru că… nu iese fum fără foc! Iar momentul prielnic pentru a tura la maximum motoarele afacerilor edilitare este exact acesta, cel care urmează victoriei gutăiene în alegerile locale! (Se pare că din nou am avut dreptate, demolarea Motelului fiind inițiată taman după… așezarea apelor politichiei locale și realegerea ca primar a lui Gutău! O simplă întâmplare… poate!).

Referitor la descâlcirea unor ițe ale acestei afaceri imobiliare – un tun care se dovedește a fi extrem de… penetrant – vezi AICI un recent și lămuritor articol.

De acum, ce a fost a fost! Să vedem ce fel de surprizeimobiliare ne rezervă viitorul apropiat! Pentru că beneficiarii terenului – eliberat de (alte) construcții – știu mai bine decât noi că… trebuie să bată fierul cât e cald!

P. S.: Ca să nu existe discuții anapoda, referitoare la intențiile pe care le avea musiu GUTĂU M. cu dealul CAPELA, consider că trebuie văzut / citit și materialul – bine documentat – publicat pe 19 septembrie 2018 de ziarul  Adevărul: FOTO VIDEO Primarul din Râmnicu Vâlcea vrea să amenajeze un deal după modelul unui proiect din Cracovia.

În intențiile electorale ale d-lui GUTĂU Mircia, așa cum s-a angajat formal în campania electorală din toamna anului 2020, figura șiContinuarea demersurilor pentru transferul în administrarea Municipiului a Dealului Capela, în vederea amenajării unui parc” (vezi AICI)! Unde o să găsiți și alte scorneli irealizabile, pe care acesta le-a debitat în campania pentru alegerile locale din toamna anului trecut. Pe care – din nou – le-a și câștigat!

Vezi AICI povestea debitată recent de către GUTĂU M., referitoare la… piedicile pe care i le-ar pune consilierii locali din Alianța pentru Râmnic (care deține majoritatea în noul Consiliu local, formată din 9 consilieri PNL și 3 ai USR-PLUS), în realizarea proiectelor sale futuristo-edilitaro-relaxanto-aventuro-recreative (!) de pe dealul CAPELA. Planuri care-i populează mintea încă din primul său mandat de primar, devenite publice de prin anul 2009… Când nu a fost să fie! Ca și acum.

Vezi și o șpârlă / șopârlă proaspătă despre demantelarea motelului de pe dealul Capela din Râmnicu Vâlcea.

DUMNEZEU SĂ NE ŢIE,
CĂ CUVÂNTUL DIN POVESTE,
ÎNAINTE MULT MAI ESTE!

Iar până atunci, vorba lui Caragiale…
Să fiţi sănătoşi şi veseli!
ŢINEŢI APROAPE!

– Va urma –
TIBERIU M. PANĂ

________________________

Iată și opinia – mai recentă a – d-lui GUTĂU Mircia, privind cazul în speță, parcul tematic – „de aventură sau de relaxare” – de pe dealul Capela: referitor la implicarea sa în astfel de proiecte, GUTĂU a afirmat că sunt „discuții”, ”povești”, „fel și fel de lucruri”, aruncate pe piață de către…„boschetari”! Probabil că se referea la  boschetarii care au populat – într-o vreme – și au contribuit la demantelarea motelului de pe deal. Că de viitorul acestei proprietăți imobiliare se ocupă alții… Mulți alții, care nu-s… boschetari, de existența și de prezența imobiliară a cărora, acolo sus pe deal, instituția pe care o conduce – Primăria Municipiului Râmnicu Vâlcea – nu este străină!

Dan Spătaru – Drumurile noastre

Aceasta este melodia care, interpretată în fiecare seară de vară de formația Motelului CAPELA, se pogora din înălțimea dealului asupra orașului… Fiind ascultată cu nostalgie și… speranță de toată suflarea din partea de nord a unui Râmnic care nu mai avea – în anii 80 ai secolului trecut – prea multe motive de bucurie și de distracție! Care mai avea totuși speranța că… drumurile noastre s-ar mai putea întâlni vreodată! Acum este sigur că o asemenea întâlnire se mai poate întâmpla oriunde altundeva, dar nu la MOTELUL Capela, fiindcă acesta nu mai există!

Anatol Mîrzencu – Trenul meu 

7 gânduri despre “Actualizat: Motelul Capela din Râmnicu Vâlcea e deja istorie! Să vedem ce-o să apară în loc. Și – mai ales – pentru cine!

  1. Anamnezas

    Văd că funcționează principiul creștinesc: „tot ce-i al tău e și al meu și tot ce-i al meu e doar al meu”. Au plecat ele fabrici întregi la fier vechi, nu văd de ce ar rămâne in picioare un motel. Iar afacerea cu parcarea mi se pare cunoscută (afacere de băieți deștepți). Ne pricepem de minune să demolăm: idei, principii, societăți.

    Apreciat de 2 persoane

    1. Locuri minunate mai sunt! Oameni sunt mai puțini. Și n-au plecat toți de plăcere. Pe cei mai mulți i-a împins nevoia!
      Una din cauzele care explică parțial acest exod o reprezintă tocmai jefuirea și distrugerea țării (fără să poată fi identificat un precedent istoric românesc de asemenea proporții apocaliptice!).

      Apreciat de 1 persoană

      1. Așa este. Asta este realitatea lumii în care trăim.
        Pe care nu avem cum să o controlăm, să o direcționăm spre scopuri constructive, spre interesul general, spre… binele public!
        Se pare că nu avem cum să ieșim din paradigma interesului politic, de partid. Indiferent cum / pe cine am vota! Cel puțin deocamdată, se dovedește că trăim într-o astfel de lume!

        Apreciat de 1 persoană

      2. Asa este; si nu mai vad pe nimeni care ar cu credinta si dragoste sa salveze tara, sa aiba grija de popor !!!
        Nu m-am gandit ca voi trai aceste vremuri tulburi …
        Dumnezeu sa ne ierte si sa ne ocroteasca !

        Apreciază

  2. Din păcate nu se va termina aici. Se pare că demolarea este regulă sfântă la noi. Primărița cea vestită a capitalei noastre a reușit să dărâme clădiri de patrimoniu, înscrise oficial pe acele liste. Acum ceva ani, trecând prin Dej, soțul meu a rămas mut văzând clădirea unei policlinici la care lucrase, cum era doar ruine, știind-o în 1986 ce clădire solidă era, mai ales că arhitectural era sistem Carol I. În Galați, un oraș unde am stat în perioada stagiaturii, se demolează la greu operele arhitectonice și istorice. Să vă amintesc ce jalnică este Constanța în zona istorică? Dureros! Sau Herculane, Geoagiu Băi, câte altele.

    Apreciat de 1 persoană

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.